Project Description

Nem támogatható projekt

Ez a projekt nem felelt meg minden szavazási kritériumnak.

A projekt leírása

Proiectul vizează amenajarea de trasee semnalizate prin marcaje pentru biciclete, dar mai ales pentru trotinete electrice – marcarea principalelor artere din Municipiul Târgu Mureş cu marcaje înguste (marcaje care reprezintă o bicicletă, respectiv alternativ, o trotinetă electrică din 50 în 50 de metri, posibil însoţite de marcaje prin linie întreruptă), astfel încât bicicliștii şi în special cei care folosesc trotinetele electrice să știe pe unde au dreptul dar şi obligaţia legală să circule, iar șoferii să fie avertizați că pe prima bandă, lângă trotuar, pot exista în trafic și biciclete sau trotinete electrice.

Municipiul Târgu Mureş este un oraş ciclabil, care se pretează utilizării mijloacelor de transport alternativ pe două roţi. Fiind lansată de curând posibilitatea de închiriere a trotinetelor electrice, numărul utilizatorilor a crescut foarte mult, astfel că în lipsa unor măsuri rapide de creştere a siguranţei circulaţiei cu aceste mijloace de transport, evenimente rutiere grave pot avea loc.

Această măsură va crește gradul de siguranță rutieră pentru bicicliști şi respectiv pentru cei care folosesc trotinetele electrice, încurajând folosirea acestor mijloace de transport alternativ, iar costurile sunt doar cele care vor ține de vopseaua pentru marcaj și de manoperă.

A projekt időtartama

3 luni.

A projekt teljes becsült költségvetése

150000

A projekt kedvezményezettjei

Cetăţenii oraşului Târgu Mureş utilizatori ai mijloacelor de transport alternativ precum biciclete sau trotinete electrice.

A projekt lokalizációja Târgu Mureș

Arterele rutiere principale din Municipiul Târgu Mureş.

A PROJEKT HELYSZÍNE

A projektnek nincs pontos helye.

Galéria