Project Description

FAZA:Proiectare

0 RON

Este un proiect mai amplu, se încadrează în domeniile ALEI, TROTUARE ȘI ZONE PIETONALE, dar și SPAȚII VERZI ȘI LOCURI DE JOACĂ, este vorba de zona administrată de Asociația de Proprietari nr. 36.
Proiectul răspunde pe deplin necesităților locuitorilor din zona menționată, aducând un plus-valoare cartierului și nu în ultimul rând orașului.
Cuprinde mai multe puncte:
1.reamenajare alee pietonală – în varianta propusă vor putea fi organizate activități pentru copii, aleea va putea fi întreținută mai ușor, va fi deci mai atractivă cetățenilor orașului, familiilor.
2.amenajare spațiu pentru colectare selectivă deșeuri – este o propunere bivalentă:
-tot anul va servi ca și loc pentru colectarea selectivă a deșeurilor de sticlă, hârtie+carton, plastic+metal,
-iar în cele 2-3 săptămâni din toamnă va funcționa ca și spațiu de depozitare (până la transportarea de către serviciul salubritate) pentru crengile rezultate din toaletări și frunze. În aceste 2-3 săptămâni, containerele de colectare selectivă a deșeurilor vor fi amplasate lângă ghenele de gunoi, urmând ca după transportarea deșeurilor ”verzi” să fie aduse înapoi
3.amenajare parcare – ar fi de fapt o continuare și finalizare a unei lucrări neterminate în 2013
4.reabilitare spații verzi – în condițiile în care verile sunt mai calde, atmosfera mai poluată este necesară oferirea locuitorilor orașului spații umbroase, fiind un lucru unanim recunoscut că zonele verzi scad temperatura aerului cu câteva grade.

Beneficiarii proiectului

Beneficiari sunt în primul rând locuitorii zonei străzilor Busuiocului/Bucinului/Vânătorilor/Moldovei, în al doilea rând locuitorii cartierului și nu în ultimul rând toți târgumureșenii

Durata proiectului

12-18 luni

Amplasamentul proiectului

Cartierul Tudor, Strada Busuiocului

Calendar implementare

1. Demararea implementării

2. Proiectare

3. Desfășurarea procedurilor legale de achiziție publică

4. Execuția lucrării

5. Proiect realizat

Locatie proiect

Strada Busuiocului 6, Târgu Mureș 547176, Románia